33 de motive pentru care oamenii iubesc să citească

pachet-promotional-editura

În prezent, fiecare persoană depune efort pentru a se dezvolta multilateral. Unii fac sport, alții pictează sau dansează, cântă, devin voluntari, însă totuși reușesc să-și organizeze timpul, astfel încât să se delecteze și cu lecturi bune. Indiferent de faptul că e o carte tipărită sau una în format electronic, lectura este o pasiune pentru mulți oameni, care pot găsi sute de motive ce justifică dragostea lor față de cărți.
Am realizat un sondaj printre followerii de pe Instagram și i-am îndemnat să ne spună de ce le place să citească. Am selectat cele mai relevante 33 de motive și-am făcut o listă.

Așadar, îmi place să citesc pentru că:

  1. mă relaxez și îmi oferă liniște sufletească chiar și într-o perioadă stresantă;

  2. intru în pielea personajelor și trăiesc odată cu ele fiecare emoție și fior;

  3. îmi dezvoltă imaginația;

  4. mă inspiră să creez;

  5. îmi făurește personalitatea și mă ajută să mă descopăr;

  6. mă detașează de rutina cotidiană și e o escapadă, un refugiu din lumea reală;

  7. este o metodă utilă de a-mi petrece timpul;

  8. mă simt în siguranță în lumea cărților;

  9. mă ajută să văd lumea cu alți ochi;

  10. pot călători în timp, fie în trecut, fie în viitor, sau doar trăind momentul, aici și acum;

  11. fiecare carte are un mesaj profund;

  12. pur și simplu, mă face fericită;

  13. pot citi indiferent de vremea de afară, de oră și de loc;

  14. îmi dezvoltă spiritul critic;

  15. păstrează oamenii și sentimentele vii;

  16. îmi antrenează ritmul lecturii;

  17. îmi creează echilibrul sufletesc;

  18. îmi poate schimba instantaneu starea de spirit, mă binedispune;

  19. CARTEA îmi este cel mai fidel prieten;

  20. nicio carte nu mă judecă, ci mă înțelege;

  21. învăț lecții de viață;

  22. îmi dezvolt vocabularul;

  23. este hrană pentru suflet și

  24. este un refugiu al minții;

  25. mă face să visez cu ochii deschiși;

  26. sunt însetată de cunoaștere;

  27. citind, pot fi orice, floare, pasăre sau izvor, și simt că depășesc limitele imposibilului;

  28. mi-e mai ușor să merg printre filele unei cărți, decât să merg pe drum;

  29. mă înrobește și mă fascinează concomitent;

  30. lectura este singura activitate care lărgește perspectiva asupra lumii, dezvoltă personalitatea și imaginația, hrănește spiritul flămând de cunoaștere;

  31. mă ajută să-mi descopăr sinele interior;

  32. doar în cărți mai există dragostea adevărată.

  33. îmi plac mai mult cărțile decât oamenii. Ele – cele adevărate – nu vor să te convingă de nimic, nu vor să aibă dreptate. Dacă nu se potrivesc cu vocea ta interioară – le închizi!

ivy.booknerd_20180531125701

Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care suntem fascinați de lectură, dar lista poate continua.
Dar pe voi ce vă motivează să citiți? 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog